joi, 17 septembrie 2009
my older brother
N-am scris niciodata despre el, desi am vorbit despre el ore in sir cunoscutilor mei. Nu i-am spus niciodata franc in fata tot ce cred despre el, desi sunt convinsa ca stie “din auzite” cat de special il consider, cum si eu stiu la randul meu tot “din auzite”. Uneori nu ii inteleg comportamentul, atitudinea cu care spune unele lucruri – sau cu care nu le spune, lipsa de initiativa in actiuni “vitale” pentru mine, nesemnificative pentru el. M-am suparat de multe ori pe el din cauza acestor neintelegeri, dar de mult mai multe ori l-am admirat in tacere, l-am adulat, l-am iubit mai mult decat orice pe lume si neconditionat, ceea ce se intampla in doar 2 cazuri jumate – jumate e pentru un alt barbat din viata mea care a reusit sa ma faca uneori sa il urasc. M-a ajutat in cele mai importante momente din viata mea si cele mai grave pentru mine, m-a scos din stari din care nu credeam ca voi mai iesi curand, cu raceala si echidistanta unui necunoscut, ale caror cuvinte reuseau insa sa loveasca in cele mai adanci locuri ale fiintei mele, ca niste socuri electrice menite sa ma trezeasca la realitate; sa imi arate ca realitatea are si nuante de gri, nu se contureaza numai in alb si negru. M-a invatat lucruri pe care el le stia, prin studiu asiduu si pasionat. Le-am luat din zbor fara sa multumesc ca le impartasea cu mine, menajandu-ma de ore pierdute cu lecturi nesemnificative. Imi explica cele mai grele lucruri in cel mai simplu mod, fara sa am vreodata impresia ca m-ar crede inculta, sau mai jos decat el. Mi-a facut cele mai frumoase complimente cu o naturalete dezarmanta – “daca fac o poza cu tine imi va creste mult popularitatea. Dar nu pot, ca toata lumea o sa stie ca esti sor’mea, asa ca mai bine da-mi o prietena de-a ta, desi niciuna nu se compara cu tine”. M-a ajutat si cand i-am cerut si cand nu. Mi-a facut cadouri obiecte la care el tinea foarte mult si pe care si le cumparase cu efort. Mi le dadea mie, vazand ca imi plac. Mi-a recomandat cele mai frumoase carti, filme si melodii si mi-a compus cele mai frumoase versuri. S-a mandrit cu mine vorbind de calitatile mele vocale tuturor necunoscutilor pe care “ii prindea” pe net. Si s-a mandrit si mai tare cand feedback-ul acestora era acelasi cu al lui. M-a certat mai frumos decat o pot face toti parintii din lume si tot atat de benefic. Mi-a acceptat isteriile de gospodina care nu ii suporta dezordinea din camera si cand vedea ca sunt aproape de o criza de nervi se apuca sa imi faca pe plac si sa isi stranga o parte din lucrurile lui lasate anapoda prin casa. Niciodata nu putea sa duca la bun sfarsit o curatenie. Se plictisea, se punea pe canapeaua recent stransa si citea, uitand cu totul de obiectivul lui cu care si-a inceput ziua. Ma amuza sa il vad cat de entuziasmat era ca “a facut curat” – iar asta insemna aproape intotdeauna canapeaua ridicata si cateva ambalaje stranse si duse la gunoi. Desi avem neintelegerile noastre, am curajul sa spun cu toata convingera ca avem o relatie extrem de speciala si ca nicio sora nu poate fi mai norocoasa decat mine. Si imi asum si ca aceste randuri i se vor parea patetice, dar sunt adevarate si astfel de adevaruri le numim asa pentru ca ne e teama sa le spunem. Mie nu mi-e si nu mi se pare patetic nici sa ii spun ca il iubesc din tot sufletul si ca ii multumesc pentru tot ce a facut pentru mine. Sper ca macar o parte din acestea sa i le pot intoarce vreodata.
joi, 25 iunie 2009
Povestea Wrigley
Povestea dinsatiei Wrigley este primul articol pe care l-am scris, in urma cu 3 ani si ceva. Nu a fost publicat niciodata pentru ca nu se gaseau poze pe bancile de date. Mi-a placut sa scriu aceasta poveste; este exemplul tipic al unei afaceri de succes facuta dintr-o idee geniala. Articolul mai jos:
Cand succesorul dinastiei Wrigley a venit cu ideea sa produca bomboane mentolate, actionarii mai in varsta s-au impotrivit, spunand simplu: “Noi nu stim sa facem decat guma!”.
Bill Wrigley Jr. a preluat afacerea in 1999, dupa moartea neasteptata a tatalui sau. El incearca acum sa schimbe cate ceva din cultura corporatista si sa puna in aplicare multe dintre ideile un pic prea “conservatoare” ce i-au fost respinse in trecut. La 35 de ani Bill Jr. dorea sa reinventeze imaginea companiei ce i-a fost lasata mostenire de tatal sau, un sef destul de dur ce nu accepta cu usurinta idei noi. Pentru prima data, in ultimele decenii, el isi cumpara rivalii, se imprumuta si investeste in cercetare. Dupa ce introduce pe piata, in 1990, doar cateva produse noi, compania lanseaza, in anul 2004, inca 72 de produse precum guma cu aroma de capuccino si guma acrisoara Life Savers. Apoi achizitioneaza brand-ul Altoids si se gandeste sa produca ciocolata si guma speciala pentru caini. “Vrem sa ne gandim la toate”, a precizat la momentul respectiv Wrigley Jr.
Bule de sapun. De cand a venit la conducerea companiei care ii poarta numele, vanzarile au crescut de peste doua ori, la 4,16 miliarde de dolari. Unii analisti sunt insa ingrijorati ca dorinta companiei de a se diversifica nu va avea rezultatul scontat ci, mai degraba, va avea un efect de bumerang.
Bill jr. nu se amesteca prea mult in afacerile tatalui sau, cat timp acesta a fost “creierul” companiei. “Incercam sa nu ma aproprii prea mult de “centru” pentru ca altfel ne ciocneam ca doi neutroni sau ca doi atomi intr-un accelerator”, spune el. “Sa stii cand si cum sa iesi din scena este una dintre cele mai mari provocari intr-o afacere de familie”, mai spune mostenitorul gigantului producator de guma de mestecat.
Afacerea Wrigley a inceput in 1891 cand un tanar de 29 de ani (strabunicul actualului CEO, Bill Jr.), fondatorul celei ce avea sa fie o afacere de succes, s-a mutat in Chicago. In bagaj el avea 32 de dolari, multa energie si un extraordinar talent de vanzator. A inceput cu vanzarea sapunului facut de tatal sau si a promovat intensiv produsul, oferind bonusuri clientilor. “Clientii vor fi mai incantati de sapun daca vor primi un mic cadou la cumpararea lui”, a spus William Wrigley Jr.
Micul cadou pe care l-au primit clientii a fost praful de copt. Succesul neasteptat pe care l-a avut produsul a insemnat inceputul unei noi afaceri pentru Wrigley - comertul cu praf de copt.
In anul 1892, el a venit iar cu ideea de a oferi bonusuri (de aceasta data la praful de copt), si anume doua pachete de guma de mestecat pentru fiecare pachet de praf de copt cumparat. Ca si in cazul precedent, bonusul a detronat produsul de baza. Asa a ajuns William Wrigley Jr. sa aiba o afacere cu guma de mestecat.
In vremea aceea existau multe companii producatoare de guma, dar piata nu era inca dezvoltata.
Primele doua brand-uri au fost Lotta si Vassar, dupa care, in acelasi an (1893), au fost lansate pe piata Juicy Fruit si Wrigley’s Spearmint.
Din acel moment Wrigley Jr. a devenit un ”vizionar”. Stia exact ce anume doresc consumatorii de la produsele sale si ce trebuie sa faca pentru a avea succes. Compania s-a dezvoltat tot mai mult si a devenit o afacere de familie, fiind lasata mostenire din tata in fiu.
Antreprenor innascut. Dinastia Wrigley nu este un caz singular (gigantul auto Ford Motor si liderul pe piata dulceturilor din SUA, J.M. Smucker, sunt alte astfel de exemple), dar multe dintre afacerile de familie “mor” la a treia sau a patra generatie, cand copiii nu doresc sa o duca mai departe. Ei vor sa aiba afacerea lor, nu sa conduca o companie care este deja formata.
Multa vreme Bill Wrigley Jr. a incercat sa-si ascunda identitatea, prezentandu-se numai cu prenumele. “Sa spui ca te numesti Wrigley inseamna sa-ti asumi un risc. Oamenii te privesc diferit, te judeca, nu vad in tine decat o persoana bogata si plina de fite”, a precizat el.
Bill Jr. controleaza cea mai mare parte a actiunilor companiei, dar nu vrea sa divulge cate actiuni detine intregul clan Wrigley.
Bill Wrigley Jr., actualul conducator al dinastiei Wrigley, a crescut admirandu-si tatal. Cand avea 5 ani parintii lui au divortat. La 10 ani s-a mutat in Arizona cu mama si cu fratii lui vitregi, unde a urmat cursurile unei scoli private. Ca adolescent, in timpul vacantelor de vara, locuia cu tatal sau, William Wrigley, si lucra alaturi de el in companie.
Intr-una din veri, tanarul Wrigley a facut o serie de teste gumei de mestecat fara zahar, Extra. Acesta a fost momentul in care tatal sau si-a dat seama ca Bill Jr. este capabil sa lucreze alaturi de el in companie. Astfel, in timp ce Bill Jr. era la Duke University, unde studia economia, tatal sau ii trimitea e-mail-uri prin care il chema sa lucreze la Wrigley. Dar Bill nu a plecat imediat. El dorea sa faca ceva pe cont propriu, sa aiba propria lui afacere. “Mi-a placut mereu ideea de a fi antreprenor”, a spus el.
Dupa ce a absolvit, Bill Wrigley Jr. s-a mutat in Seattle pentru a ajuta un prieten sa-si lanseze afacerea, o solutie pentru indepartarea petelor. Dar, curand, lucrul la Wrigley incepuse sa i se para mai interesant. Asa ca s-a mutat in Chicago, in 1985, fiind asistentul tatalui sau.
Cat timp a lucrat in companie, Bill Jr. a venit cu multe idei de imbunatatire a produselor si a modului de prezentare al lor. Dar rareori “seniorul” ii spunea daca face sau nu o treaba buna si absolut niciodata nu aducea vorba de succesiune. “Nu am simtit niciodata ca-mi da credit”, a spus juniorul.
Simtindu-se frustrat, el a inceput sa se gandeasca serios la posibilitatea de a pleca de la Wrigley. Howard Bernick, unul dintre actualii directori ai companiei, a dezvaluit ca tatal lui Bill, William Wrigley , se gandea ca fiul sau nu este destul de pregatit pentru a prelua compania, dar nu avea nici un dubiu ca el va fi noul successor.
A ramas doar unul. Bill Jr. este singurul membru al familiei care a mai ramas in afacere. Sora mai mare si fratele sau nu au lucrat niciodata in companie. William Wrigley Jr. a fost presedintele companiei pana in 1925 cand fiul sau Phillip Wrigley – singurul care nu poarta numele “William”- a urmat la conducere. William Wrigley, tatal actualului CEO, Bill Jr., a preluat afacerea in 1961 si in urma unui accident pe gheata, in 1999, si-a dislocat soldul. De aici au inceput problemele.
In timp ce William Wrigley trecea printr-un divort cu a treia sotie, Bill Jr. a inceput sa aiba grija de el si l-a ajutat sa-si conduca afacerea de acasa. Desi starea lui de sanatate era din ce in ce mai subreda, el a insistat sa conduca Adunarea Generala a Actionarilor care era stabilita pentru acea luna. Dar, in dimineata in care trebuia sa aiba loc AGA, William Wrigley a intrat in coma, iar responsabilitatea de a conduce sedinta i-a revenit fiului sau. Era pentru prima data cand Bill Jr. facea asta. La zece zile dupa moartea tatalui sau, Bill Jr. a devenit directorul executiv al companiei, urmand exemplul tatalui, bunicului si strabunicului sau. Toata lumea se intreba daca noul successor are suficienta experienta pentru a conduce imperiul Wrigley.
Desi compania a avut un mare succes in timpul conducerii tatalui sau, cand Bill Jr. a preluat conducerea, vanzarile din S.U.A la guma de mestecat au fost constante timp de aproape cinci ani. De cand Bill Wrigley Jr. se afla la conducerea companiei, au avut loc o serie de schimbari pe care actionarii mai conservatori, obisnuiti cu modul de conducere al fostului conducator, William Wrigley, nu le-au acceptat foarte usor. Bill Jr. a renuntat la “codul” vestimentar, care includea costumul si cravata, in favoarea unei vestimentatii mai lejere, a infaptuit primul plan de afaceri si a angajat manageri “din afara”, de la Gillette si Procter&Gamble.
De asemenea, el a schimbat ambalajul si retetele pentru Doublemint si alte produse, idei pe care tatal lui le-a refuzat inainte.
Desi la inceput multi dintre angajati erau reticenti la schimbarile pe care Bill Wrigley Jr. dorea sa le faca el ii incuraja pe acestia sa vina cu idei noi si sa-si asume riscuri. Dar cand, intr-o scurta sedinta, unul dintre cei prezenti a avut curajul sa vina cu o idee noua despre care Bill Jr. nu stia nimic, participantii la sedinta au avut o reactie neasteptata. “Toti cei prezenti la sedinta se uitau la mine ca si cum as fi venit de pe Luna pentru ca, in trecut, toate lucrurile care se intamplau erau dinainte stiute de CEO. Nimic din ce se discuta in sedinte nu era un lucru nou pentru presedintele companiei”, a precizat Bill Jr.
Dupa aceasta intamplare, Bill a trimis angajatilor sai un e-mail in care le spunea: “Daca nu facem niciodata greseli inseamna ca nu stim sa fim creativi si nu avem curajul sa ne asumam destule riscuri”.
Nu toate alegerile sau schimbarile pe care le-a facut Bill Jr. au fost bune. Una din greselile lui a fost sa creada ca guma de mestecat poate fi un motor pentru promovarea medicinei, asa ca Wrigley a investit peste 10 milioane de dolari pentru a lansa o noua divizie de produse destinate ingrijirii sanatatii care a scos pe piata Surpass, o guma de mestecat ce continea antacid (o substanta care neutralizeaza aciditatea stomacului). Wrigley nu a putut insa convinge retailerii sa-i vanda produsul si a fost nevoit sa-l scoata de pe piata, in 2003.
O lume mai dulce. Una dintre dorintele lui era sa produca si bomboane. Visa la o lume mai ”dulce”. Astfel, in 2002, numarul 1 mondial in guma de mestecat a fost pe punctul de a cumpara Hershey, producatorul american de bomboane, cu 12 miliarde de euro, dar tranzactia nu s-a mai incheiat.
In 2004, Wrigley a patruns pe segmentul bomboanelor, cumparand active de la conglomeratul alimentar spaniol, Joyco. "Noua strategie a companiei Wrigley se concentreaza asupra dulciurilor", a afirmat Bill Jr. în cadrul deschiderii centrului de productie de 45 de milioane de dolari cumparat de la spanioli. Bill Jr. crede ca firma va reusi, intr-un timp foarte scurt, sa se extinda pe aceasta piata, deoarece detine unul dintre cele mai dezvoltate sisteme de distributie a produselor de larg consum. Tot in 2004, Wrigley a platit 1,48 de miliarde de dolari pentru Altoids, Live Savers si alte branduri de bomboane de la Kraft Foods.
Wrigley urmareste sa achizitioneze cat mai mult, iar cercetatorii de la noul centru de cercetare vor sa descopere urmatoarea bomboana de success. Unii analisti sunt de parere insa ca cei de la Wrigley au platit prea mult pentru brand-urile Kraft si cred ca vanzarile slabe ale mentosanelor Altoids nu prevestesc ceva bun.
Wrigley este prezent si in Romania, principalele marci de guma de mestecat fiind Orbit, Winterfresh, Airwaves si Hubba Bubba, care ocupa si primele patru locuri dupa cota de piata, conform unui studiu realizat de firma de cercetare de piata AC Nielsen. Pentru Wrigley Romania, cea mai bine vanduta marca de guma de mestecat este Orbit, care detine o cota de piata de 59%, conform datelor companiei. Piata gumei de mestecat din Romania se apropie de 50 milioane de euro pe an, în conditiile în care Romania este una din tarile cu cel mai redus consum de guma de mestecat pe cap de locuitor. In noiembrie 2004 Kraft Foods anunta ca va încheia un acord cu Wrigley pentru vanzarea la nivel global a afacerii cu produse zaharoase. Activele vizate erau mai multe capacitati de productie, printre care si sectia de bomboane, drajeuri si caramele, comercializate sub marcile Sugus si Silvana, a fabricii de la Brasov. Dar tranzactia nu a mai avut loc. Competitorul cel mai de temut al dinastiei Wrigley este grupul britanic
Cadbury Schweppes care a avut o evolutie spectaculoasa, ajungand pe podiumul pietei mondiale a gumei de mestecat acum trei ani.
De atunci lupta dintre cei doi lideri mondiali ai gumei de mestecat nu numai ca n-a incetat, dar s-a intensificat. Pentru a face fata concurentei, Bill Jr. ii impulsioneaza pe cercetatori sa realizeze noi marci de guma de mestecat cat mai gustoase si mai neobisnuite. Se spune, totusi, ca produsele liderului american si-au pierdut o parte din prestigiul castigat de-a lungul anilor, datorita realizarilor destul de mici din ultimii ani in centrele de cercetare de peste Ocean, unde sunt concepute marcile liderului mondial, dar si din cauza compartimentului de marketing.
Mai multa reclama. Pentru a reduce distanta fata de firmele concurente, Wrigley a inceput, din anul 2000, sa aloce sume pentru publicitate mai mari cu 50%. Bugetele alocate de Wrigley pentru campaniile publicitare la unitatile din Europa Occidentala au fost, in 2002, de doua ori mai mari (30 milioane de euro) decat la unitatile principalei firme concurente, Cadbury.
Cu toate acestea, liderul pe piata americana a gumei de mestecat nu este pe deplin multumit de calitatea spoturilor sale publicitare, difuzate pe posturile de televiziune vest-europene.
Marile companii Wrigley si Cadbury se lupta pentru ca produsele lor sa fie cat mai bine plasate in standurile de langa casele de marcat, unde sunt, de regula, vandute marcile de guma de mestecat.
In magazinele mici, grupul din Londra, Cadbury, are prioritate. El aprovizioneaza peste 70% din brutarii, statii-service, tutungerii si chioscuri de vanzare a ziarelor.
In supermagazine insa avantajul este de partea gigantului american Wrigley.
Desi Bill Jr. spune ca nu a fost presat de tatal sau sa preia conducerea firmei, este constient ca familia lui a lucrat in companie din 1891 si simte ca este de datoria lui sa duca mai departe afacerea.
In birou, Bill Wrigley Jr., pastreaza poza tatalui sau. |ntr-un fel, spune el, a fost mai bine ca tatal sau nu a fost acolo cand a preluat conducerea companiei. “Cred ca el a realizat ca ar fi fost foarte dificil sa coexistam deoarece stilurile noastre de conducere sunt foarte diferite”, a precizat Bill Jr.
Bill Jr. ar fi vrut ca tatal sau sa vada ce a realizat pentru compania Wrigley. “Singurul meu regret este ca nu-l am alaturi ca sa-mi poata impartasi bucuria realizarilor”.
Cand succesorul dinastiei Wrigley a venit cu ideea sa produca bomboane mentolate, actionarii mai in varsta s-au impotrivit, spunand simplu: “Noi nu stim sa facem decat guma!”.
Bill Wrigley Jr. a preluat afacerea in 1999, dupa moartea neasteptata a tatalui sau. El incearca acum sa schimbe cate ceva din cultura corporatista si sa puna in aplicare multe dintre ideile un pic prea “conservatoare” ce i-au fost respinse in trecut. La 35 de ani Bill Jr. dorea sa reinventeze imaginea companiei ce i-a fost lasata mostenire de tatal sau, un sef destul de dur ce nu accepta cu usurinta idei noi. Pentru prima data, in ultimele decenii, el isi cumpara rivalii, se imprumuta si investeste in cercetare. Dupa ce introduce pe piata, in 1990, doar cateva produse noi, compania lanseaza, in anul 2004, inca 72 de produse precum guma cu aroma de capuccino si guma acrisoara Life Savers. Apoi achizitioneaza brand-ul Altoids si se gandeste sa produca ciocolata si guma speciala pentru caini. “Vrem sa ne gandim la toate”, a precizat la momentul respectiv Wrigley Jr.
Bule de sapun. De cand a venit la conducerea companiei care ii poarta numele, vanzarile au crescut de peste doua ori, la 4,16 miliarde de dolari. Unii analisti sunt insa ingrijorati ca dorinta companiei de a se diversifica nu va avea rezultatul scontat ci, mai degraba, va avea un efect de bumerang.
Bill jr. nu se amesteca prea mult in afacerile tatalui sau, cat timp acesta a fost “creierul” companiei. “Incercam sa nu ma aproprii prea mult de “centru” pentru ca altfel ne ciocneam ca doi neutroni sau ca doi atomi intr-un accelerator”, spune el. “Sa stii cand si cum sa iesi din scena este una dintre cele mai mari provocari intr-o afacere de familie”, mai spune mostenitorul gigantului producator de guma de mestecat.
Afacerea Wrigley a inceput in 1891 cand un tanar de 29 de ani (strabunicul actualului CEO, Bill Jr.), fondatorul celei ce avea sa fie o afacere de succes, s-a mutat in Chicago. In bagaj el avea 32 de dolari, multa energie si un extraordinar talent de vanzator. A inceput cu vanzarea sapunului facut de tatal sau si a promovat intensiv produsul, oferind bonusuri clientilor. “Clientii vor fi mai incantati de sapun daca vor primi un mic cadou la cumpararea lui”, a spus William Wrigley Jr.
Micul cadou pe care l-au primit clientii a fost praful de copt. Succesul neasteptat pe care l-a avut produsul a insemnat inceputul unei noi afaceri pentru Wrigley - comertul cu praf de copt.
In anul 1892, el a venit iar cu ideea de a oferi bonusuri (de aceasta data la praful de copt), si anume doua pachete de guma de mestecat pentru fiecare pachet de praf de copt cumparat. Ca si in cazul precedent, bonusul a detronat produsul de baza. Asa a ajuns William Wrigley Jr. sa aiba o afacere cu guma de mestecat.
In vremea aceea existau multe companii producatoare de guma, dar piata nu era inca dezvoltata.
Primele doua brand-uri au fost Lotta si Vassar, dupa care, in acelasi an (1893), au fost lansate pe piata Juicy Fruit si Wrigley’s Spearmint.
Din acel moment Wrigley Jr. a devenit un ”vizionar”. Stia exact ce anume doresc consumatorii de la produsele sale si ce trebuie sa faca pentru a avea succes. Compania s-a dezvoltat tot mai mult si a devenit o afacere de familie, fiind lasata mostenire din tata in fiu.
Antreprenor innascut. Dinastia Wrigley nu este un caz singular (gigantul auto Ford Motor si liderul pe piata dulceturilor din SUA, J.M. Smucker, sunt alte astfel de exemple), dar multe dintre afacerile de familie “mor” la a treia sau a patra generatie, cand copiii nu doresc sa o duca mai departe. Ei vor sa aiba afacerea lor, nu sa conduca o companie care este deja formata.
Multa vreme Bill Wrigley Jr. a incercat sa-si ascunda identitatea, prezentandu-se numai cu prenumele. “Sa spui ca te numesti Wrigley inseamna sa-ti asumi un risc. Oamenii te privesc diferit, te judeca, nu vad in tine decat o persoana bogata si plina de fite”, a precizat el.
Bill Jr. controleaza cea mai mare parte a actiunilor companiei, dar nu vrea sa divulge cate actiuni detine intregul clan Wrigley.
Bill Wrigley Jr., actualul conducator al dinastiei Wrigley, a crescut admirandu-si tatal. Cand avea 5 ani parintii lui au divortat. La 10 ani s-a mutat in Arizona cu mama si cu fratii lui vitregi, unde a urmat cursurile unei scoli private. Ca adolescent, in timpul vacantelor de vara, locuia cu tatal sau, William Wrigley, si lucra alaturi de el in companie.
Intr-una din veri, tanarul Wrigley a facut o serie de teste gumei de mestecat fara zahar, Extra. Acesta a fost momentul in care tatal sau si-a dat seama ca Bill Jr. este capabil sa lucreze alaturi de el in companie. Astfel, in timp ce Bill Jr. era la Duke University, unde studia economia, tatal sau ii trimitea e-mail-uri prin care il chema sa lucreze la Wrigley. Dar Bill nu a plecat imediat. El dorea sa faca ceva pe cont propriu, sa aiba propria lui afacere. “Mi-a placut mereu ideea de a fi antreprenor”, a spus el.
Dupa ce a absolvit, Bill Wrigley Jr. s-a mutat in Seattle pentru a ajuta un prieten sa-si lanseze afacerea, o solutie pentru indepartarea petelor. Dar, curand, lucrul la Wrigley incepuse sa i se para mai interesant. Asa ca s-a mutat in Chicago, in 1985, fiind asistentul tatalui sau.
Cat timp a lucrat in companie, Bill Jr. a venit cu multe idei de imbunatatire a produselor si a modului de prezentare al lor. Dar rareori “seniorul” ii spunea daca face sau nu o treaba buna si absolut niciodata nu aducea vorba de succesiune. “Nu am simtit niciodata ca-mi da credit”, a spus juniorul.
Simtindu-se frustrat, el a inceput sa se gandeasca serios la posibilitatea de a pleca de la Wrigley. Howard Bernick, unul dintre actualii directori ai companiei, a dezvaluit ca tatal lui Bill, William Wrigley , se gandea ca fiul sau nu este destul de pregatit pentru a prelua compania, dar nu avea nici un dubiu ca el va fi noul successor.
A ramas doar unul. Bill Jr. este singurul membru al familiei care a mai ramas in afacere. Sora mai mare si fratele sau nu au lucrat niciodata in companie. William Wrigley Jr. a fost presedintele companiei pana in 1925 cand fiul sau Phillip Wrigley – singurul care nu poarta numele “William”- a urmat la conducere. William Wrigley, tatal actualului CEO, Bill Jr., a preluat afacerea in 1961 si in urma unui accident pe gheata, in 1999, si-a dislocat soldul. De aici au inceput problemele.
In timp ce William Wrigley trecea printr-un divort cu a treia sotie, Bill Jr. a inceput sa aiba grija de el si l-a ajutat sa-si conduca afacerea de acasa. Desi starea lui de sanatate era din ce in ce mai subreda, el a insistat sa conduca Adunarea Generala a Actionarilor care era stabilita pentru acea luna. Dar, in dimineata in care trebuia sa aiba loc AGA, William Wrigley a intrat in coma, iar responsabilitatea de a conduce sedinta i-a revenit fiului sau. Era pentru prima data cand Bill Jr. facea asta. La zece zile dupa moartea tatalui sau, Bill Jr. a devenit directorul executiv al companiei, urmand exemplul tatalui, bunicului si strabunicului sau. Toata lumea se intreba daca noul successor are suficienta experienta pentru a conduce imperiul Wrigley.
Desi compania a avut un mare succes in timpul conducerii tatalui sau, cand Bill Jr. a preluat conducerea, vanzarile din S.U.A la guma de mestecat au fost constante timp de aproape cinci ani. De cand Bill Wrigley Jr. se afla la conducerea companiei, au avut loc o serie de schimbari pe care actionarii mai conservatori, obisnuiti cu modul de conducere al fostului conducator, William Wrigley, nu le-au acceptat foarte usor. Bill Jr. a renuntat la “codul” vestimentar, care includea costumul si cravata, in favoarea unei vestimentatii mai lejere, a infaptuit primul plan de afaceri si a angajat manageri “din afara”, de la Gillette si Procter&Gamble.
De asemenea, el a schimbat ambalajul si retetele pentru Doublemint si alte produse, idei pe care tatal lui le-a refuzat inainte.
Desi la inceput multi dintre angajati erau reticenti la schimbarile pe care Bill Wrigley Jr. dorea sa le faca el ii incuraja pe acestia sa vina cu idei noi si sa-si asume riscuri. Dar cand, intr-o scurta sedinta, unul dintre cei prezenti a avut curajul sa vina cu o idee noua despre care Bill Jr. nu stia nimic, participantii la sedinta au avut o reactie neasteptata. “Toti cei prezenti la sedinta se uitau la mine ca si cum as fi venit de pe Luna pentru ca, in trecut, toate lucrurile care se intamplau erau dinainte stiute de CEO. Nimic din ce se discuta in sedinte nu era un lucru nou pentru presedintele companiei”, a precizat Bill Jr.
Dupa aceasta intamplare, Bill a trimis angajatilor sai un e-mail in care le spunea: “Daca nu facem niciodata greseli inseamna ca nu stim sa fim creativi si nu avem curajul sa ne asumam destule riscuri”.
Nu toate alegerile sau schimbarile pe care le-a facut Bill Jr. au fost bune. Una din greselile lui a fost sa creada ca guma de mestecat poate fi un motor pentru promovarea medicinei, asa ca Wrigley a investit peste 10 milioane de dolari pentru a lansa o noua divizie de produse destinate ingrijirii sanatatii care a scos pe piata Surpass, o guma de mestecat ce continea antacid (o substanta care neutralizeaza aciditatea stomacului). Wrigley nu a putut insa convinge retailerii sa-i vanda produsul si a fost nevoit sa-l scoata de pe piata, in 2003.
O lume mai dulce. Una dintre dorintele lui era sa produca si bomboane. Visa la o lume mai ”dulce”. Astfel, in 2002, numarul 1 mondial in guma de mestecat a fost pe punctul de a cumpara Hershey, producatorul american de bomboane, cu 12 miliarde de euro, dar tranzactia nu s-a mai incheiat.
In 2004, Wrigley a patruns pe segmentul bomboanelor, cumparand active de la conglomeratul alimentar spaniol, Joyco. "Noua strategie a companiei Wrigley se concentreaza asupra dulciurilor", a afirmat Bill Jr. în cadrul deschiderii centrului de productie de 45 de milioane de dolari cumparat de la spanioli. Bill Jr. crede ca firma va reusi, intr-un timp foarte scurt, sa se extinda pe aceasta piata, deoarece detine unul dintre cele mai dezvoltate sisteme de distributie a produselor de larg consum. Tot in 2004, Wrigley a platit 1,48 de miliarde de dolari pentru Altoids, Live Savers si alte branduri de bomboane de la Kraft Foods.
Wrigley urmareste sa achizitioneze cat mai mult, iar cercetatorii de la noul centru de cercetare vor sa descopere urmatoarea bomboana de success. Unii analisti sunt de parere insa ca cei de la Wrigley au platit prea mult pentru brand-urile Kraft si cred ca vanzarile slabe ale mentosanelor Altoids nu prevestesc ceva bun.
Wrigley este prezent si in Romania, principalele marci de guma de mestecat fiind Orbit, Winterfresh, Airwaves si Hubba Bubba, care ocupa si primele patru locuri dupa cota de piata, conform unui studiu realizat de firma de cercetare de piata AC Nielsen. Pentru Wrigley Romania, cea mai bine vanduta marca de guma de mestecat este Orbit, care detine o cota de piata de 59%, conform datelor companiei. Piata gumei de mestecat din Romania se apropie de 50 milioane de euro pe an, în conditiile în care Romania este una din tarile cu cel mai redus consum de guma de mestecat pe cap de locuitor. In noiembrie 2004 Kraft Foods anunta ca va încheia un acord cu Wrigley pentru vanzarea la nivel global a afacerii cu produse zaharoase. Activele vizate erau mai multe capacitati de productie, printre care si sectia de bomboane, drajeuri si caramele, comercializate sub marcile Sugus si Silvana, a fabricii de la Brasov. Dar tranzactia nu a mai avut loc. Competitorul cel mai de temut al dinastiei Wrigley este grupul britanic
Cadbury Schweppes care a avut o evolutie spectaculoasa, ajungand pe podiumul pietei mondiale a gumei de mestecat acum trei ani.
De atunci lupta dintre cei doi lideri mondiali ai gumei de mestecat nu numai ca n-a incetat, dar s-a intensificat. Pentru a face fata concurentei, Bill Jr. ii impulsioneaza pe cercetatori sa realizeze noi marci de guma de mestecat cat mai gustoase si mai neobisnuite. Se spune, totusi, ca produsele liderului american si-au pierdut o parte din prestigiul castigat de-a lungul anilor, datorita realizarilor destul de mici din ultimii ani in centrele de cercetare de peste Ocean, unde sunt concepute marcile liderului mondial, dar si din cauza compartimentului de marketing.
Mai multa reclama. Pentru a reduce distanta fata de firmele concurente, Wrigley a inceput, din anul 2000, sa aloce sume pentru publicitate mai mari cu 50%. Bugetele alocate de Wrigley pentru campaniile publicitare la unitatile din Europa Occidentala au fost, in 2002, de doua ori mai mari (30 milioane de euro) decat la unitatile principalei firme concurente, Cadbury.
Cu toate acestea, liderul pe piata americana a gumei de mestecat nu este pe deplin multumit de calitatea spoturilor sale publicitare, difuzate pe posturile de televiziune vest-europene.
Marile companii Wrigley si Cadbury se lupta pentru ca produsele lor sa fie cat mai bine plasate in standurile de langa casele de marcat, unde sunt, de regula, vandute marcile de guma de mestecat.
In magazinele mici, grupul din Londra, Cadbury, are prioritate. El aprovizioneaza peste 70% din brutarii, statii-service, tutungerii si chioscuri de vanzare a ziarelor.
In supermagazine insa avantajul este de partea gigantului american Wrigley.
Desi Bill Jr. spune ca nu a fost presat de tatal sau sa preia conducerea firmei, este constient ca familia lui a lucrat in companie din 1891 si simte ca este de datoria lui sa duca mai departe afacerea.
In birou, Bill Wrigley Jr., pastreaza poza tatalui sau. |ntr-un fel, spune el, a fost mai bine ca tatal sau nu a fost acolo cand a preluat conducerea companiei. “Cred ca el a realizat ca ar fi fost foarte dificil sa coexistam deoarece stilurile noastre de conducere sunt foarte diferite”, a precizat Bill Jr.
Bill Jr. ar fi vrut ca tatal sau sa vada ce a realizat pentru compania Wrigley. “Singurul meu regret este ca nu-l am alaturi ca sa-mi poata impartasi bucuria realizarilor”.
luni, 11 mai 2009
Scenariul vietii mele
Ma tinea strans de mana de parca ar fi vrut sa o rupa. Ar fi putut face asta cu usurinta cu care omori un gandac. Dar el mergea grabit si ma tara si pe mine prin multime, insa in asa fel incat nimeni sa nu ma poata atinge. Fugeam pe langa el, mai mult decat sa merg. Facea pasii mari si hotarati si din cand in cand ma intreba rapid fara sa astepte raspunsul: esti bine?
N-am vorbit nimic tot drumul. Era absorbit de gandurile lui sau poate doar prea preocupat sa ma fereasca de puhoiul de oameni din Romana.
Nu era nicio zi speciala, in afara de faptul ca era sambata, insa de putine ori am vazut atat de multa lume pe strazi. Era inceput de primavara, o zi insorita, cu oameni veseli, care isi aratau afectiunea fara nicio retinere. Doar el mergea grabit, desi iesisem in oras. Vroiam sa mergem la Motoare, sa ne asezam pe banca si sa pierdem asa ceasuri intregi.
Abia cand am ajuns la lift mi-a aratat ca ma vede, ca stie de prezenta mea. Mi-a spus cald: “fetita mea” si m-a pupat pe nas cum pupi un copil mic in semn de afectiune. Uneori ma simteam mai degraba sora lui mai mica decat iubita lui. De multe ori mi-ar fi placut sa fie mai multa pasiune in relatia noastra. Sa arate ca ma doreste, ca vrea sa imi devoreze trupul intr-o noapte salbatica de vara, care miroase a luna, a sare si a ars. Asa imi imaginam noptile de vara, cu el care vine acasa si fara sa spuna nimic incepe sa ma sarute pasional, sa ma dezbrace incet dar hotarat, sa ma aiba si sa il am.
La noi insa era altfel, era bine dar mereu la fel. Stiam cel mai mic detaliu al fiecarei nopti de amor si era ca si cum spun mecanic o poezie. Cand incercam sa fiu altfel il simteam cum il rup din rutina lui si cum isi pierde ritmul. Era conservator pana in maduva oaselor si asa se comporta si in pat. Intre noi era mai mult o prietenie stransa, amandoi ne iubeam enorm, dar amandoi stiam ca nu e o relatie de vis. In acest aspect gandeam diferit. El gandea relatia pragmatic; cu o analiza SWOT lua decizia de a merge sau nu mai departe. La mine era totul afectiv. Imi placea sau nu. Si pana la el, toata lumea din jurul meu ma felicita pentru cat de categorica ma aratam in relatii. Asta pana cand l-am intalnit pe el. Trecusera deja 4 ani de atunci. Iar acum era greu sa iau o decizie pentru ca in definitiv doar asta lipsea, focul acela care te mistuie intr-un mod placut, pervers si narcotic. In rest ne completam “perfect”.
La “Motoare” am vorbit, multe dintre lucruri fiind neinsemnatate; am ras, ne-am amintit de tot felul de lucruri haioase despre noi.
—Mai tii minte a doua noastra intalnire, imi spune? Cand te-am scos la masa. Nu mai stiu ce ti-ai luat tu, dar eu mi-am luat lasagna…
Incep sa rad, stiind ce urmeaza.
—Stiu, si te-ai dus la baie si ai stat acolo mai bine de jumatate de ora. Noroc ca aveai telefonul la tine ca altfel plecam si nu cred ca as mai fi iesit cu tine vreodata.
—Pai da, ca eu nu mai puteam de stomac si tu te gandeai sa pleci.
Ideea e ca ne-am amuzat teribil dupa aceea. Amuzant era ca nu exista decat o toaleta pe care el a ocupat-o mai bine de 30 de minute. Si in tot acest timp se adunasera vreo 10 oameni in fata usii lui. Parca toti il pazeau, desi sunt convinsa ca nu se gandea nimeni la asta, dimpotriva.
Dintr-o data, ca si cum asta ar fi trebuit sa urmeze in scenariul iesirii noastre, imi spune repede, intr-o doara: fetita, hai sa ne casatorim. Vrei, da?
Asa erau toate lucrurile cu el; parea ca nu pune pret pe nimic, ca totul este spus intr-o doara, chiar si cand e vorba de viata, moarte sau casatorie, cum era in cazul acesta. Parea ca lucrurile le spune mai mult pentru el, ca nu are nevoie de o alta parere din moment ce el are una, ca nu impartaseste cu tine nimic, ci doar te informeaza.
Se uita la mine intrebator, atat cat putea sa fie, cu fata lui absenta.
—Pai nu vad sensul sa mai stam asa, continua el. Adica, ma gandesc ca am avea mai multe beneficii daca ne-am casatori, stii tu, am putea lua un credit pentru casa, si in plus, ce naiba, mai am putin si fac 30 de ani. Ar fi cazul sa ne asezam si noi, nu crezi? Deci, ne casatorim, da?
Era cea mai urata cerere in casatorie la care m-as fi gandit vreodata, desi in sinea mea nu l-as fi vazut vreodata capabil sa ia o astfel de decizie. Dar mai bine nu ar fi luat-o, mai bine ar fi lasat lucrurile ca si pana acum.
Nu a mai zis nimic; am tacut si eu. Am crezut ca a fost asa o discutie despre o eventuala casatorie; ca de fapt a vrut sa ma anunte ca el ar fi pregatit pentru acest pas. M-am linistit. Nu mult, insa, pentru ca au venit la masa noastra cativa prieteni, iar el m-a facut inca o data sa inteleg de ce anume nu ma vedeam sotia lui.
—Hey, ce faceti, ne saluta prietenii nostri, un cuplu foarte frumos.
—Bine, raspunde el. Am iesit un pic.
Cei doi se asaza cu noi la masa, iar el le da vestea cea mare: ne casatorim.
—Da? Cum, cand?
—Pai ne-am logodit, spune el. Chiar azi.
Au urmat felicitarile si cuvintele frumoase, iar eu simteam ca imi pierd mintile. Atat de mult visasem la momentul in care eram ceruta de sotie, atat de mult visasem la cum voi spune tuturor ca ma voi marita, ca sunt logodita, iar tot ce s-a intamplat acum nu numai ca nu avea nicio legatura cu ceea ce credem eu ca o sa fie, ci ma scarbise complet de idee. Si nu de idee, cat de mine, de mine ca am lasat sa se ajunga aici, ca “sunt categorica” a devenit “categoric stau cu tine, desi nu te plac, pentru ca mi-e frica de singuratate”, pentru ca am stiut din prima clipa ca noi doi ne potrivim ca uleiul si apa, pentru ca, cu fiecare asteptare neindeplinita m-am afundat mai mult in aceasta relatie decat sa ies din ea, petru ca, in definitiv, primeam cererea in casatorie pe care mi-o meritam.
I-am spus ca ma duc pana la baie. Am luat un taxi, am ajuns acasa, mi-am luat cateva lucruri si am plecat. Timp de o saptamana nu am vorbit cu el. Nu stiam ce sa ii spun. Ma suna aproape non-stop si imi parea rau ca din cauza mea ne-am pierdut atat de mult timp amandoi. Dar nu puteam face asta. Nu ma puteam casatori pentru beneficii sau pentru ca mai mai aveam putin pana la 30 de ani. Mi-a trimis un singur mesaj in tot acest timp; nu ii placea sa scrie, nu se pricepea deloc la cuvinte: Te iert pentru tot. Intoarce-te si o sa fie totul cum era...
Cum au fost patru ani din viata mea. Mai e doar unul pana la 30.
N-am vorbit nimic tot drumul. Era absorbit de gandurile lui sau poate doar prea preocupat sa ma fereasca de puhoiul de oameni din Romana.
Nu era nicio zi speciala, in afara de faptul ca era sambata, insa de putine ori am vazut atat de multa lume pe strazi. Era inceput de primavara, o zi insorita, cu oameni veseli, care isi aratau afectiunea fara nicio retinere. Doar el mergea grabit, desi iesisem in oras. Vroiam sa mergem la Motoare, sa ne asezam pe banca si sa pierdem asa ceasuri intregi.
Abia cand am ajuns la lift mi-a aratat ca ma vede, ca stie de prezenta mea. Mi-a spus cald: “fetita mea” si m-a pupat pe nas cum pupi un copil mic in semn de afectiune. Uneori ma simteam mai degraba sora lui mai mica decat iubita lui. De multe ori mi-ar fi placut sa fie mai multa pasiune in relatia noastra. Sa arate ca ma doreste, ca vrea sa imi devoreze trupul intr-o noapte salbatica de vara, care miroase a luna, a sare si a ars. Asa imi imaginam noptile de vara, cu el care vine acasa si fara sa spuna nimic incepe sa ma sarute pasional, sa ma dezbrace incet dar hotarat, sa ma aiba si sa il am.
La noi insa era altfel, era bine dar mereu la fel. Stiam cel mai mic detaliu al fiecarei nopti de amor si era ca si cum spun mecanic o poezie. Cand incercam sa fiu altfel il simteam cum il rup din rutina lui si cum isi pierde ritmul. Era conservator pana in maduva oaselor si asa se comporta si in pat. Intre noi era mai mult o prietenie stransa, amandoi ne iubeam enorm, dar amandoi stiam ca nu e o relatie de vis. In acest aspect gandeam diferit. El gandea relatia pragmatic; cu o analiza SWOT lua decizia de a merge sau nu mai departe. La mine era totul afectiv. Imi placea sau nu. Si pana la el, toata lumea din jurul meu ma felicita pentru cat de categorica ma aratam in relatii. Asta pana cand l-am intalnit pe el. Trecusera deja 4 ani de atunci. Iar acum era greu sa iau o decizie pentru ca in definitiv doar asta lipsea, focul acela care te mistuie intr-un mod placut, pervers si narcotic. In rest ne completam “perfect”.
La “Motoare” am vorbit, multe dintre lucruri fiind neinsemnatate; am ras, ne-am amintit de tot felul de lucruri haioase despre noi.
—Mai tii minte a doua noastra intalnire, imi spune? Cand te-am scos la masa. Nu mai stiu ce ti-ai luat tu, dar eu mi-am luat lasagna…
Incep sa rad, stiind ce urmeaza.
—Stiu, si te-ai dus la baie si ai stat acolo mai bine de jumatate de ora. Noroc ca aveai telefonul la tine ca altfel plecam si nu cred ca as mai fi iesit cu tine vreodata.
—Pai da, ca eu nu mai puteam de stomac si tu te gandeai sa pleci.
Ideea e ca ne-am amuzat teribil dupa aceea. Amuzant era ca nu exista decat o toaleta pe care el a ocupat-o mai bine de 30 de minute. Si in tot acest timp se adunasera vreo 10 oameni in fata usii lui. Parca toti il pazeau, desi sunt convinsa ca nu se gandea nimeni la asta, dimpotriva.
Dintr-o data, ca si cum asta ar fi trebuit sa urmeze in scenariul iesirii noastre, imi spune repede, intr-o doara: fetita, hai sa ne casatorim. Vrei, da?
Asa erau toate lucrurile cu el; parea ca nu pune pret pe nimic, ca totul este spus intr-o doara, chiar si cand e vorba de viata, moarte sau casatorie, cum era in cazul acesta. Parea ca lucrurile le spune mai mult pentru el, ca nu are nevoie de o alta parere din moment ce el are una, ca nu impartaseste cu tine nimic, ci doar te informeaza.
Se uita la mine intrebator, atat cat putea sa fie, cu fata lui absenta.
—Pai nu vad sensul sa mai stam asa, continua el. Adica, ma gandesc ca am avea mai multe beneficii daca ne-am casatori, stii tu, am putea lua un credit pentru casa, si in plus, ce naiba, mai am putin si fac 30 de ani. Ar fi cazul sa ne asezam si noi, nu crezi? Deci, ne casatorim, da?
Era cea mai urata cerere in casatorie la care m-as fi gandit vreodata, desi in sinea mea nu l-as fi vazut vreodata capabil sa ia o astfel de decizie. Dar mai bine nu ar fi luat-o, mai bine ar fi lasat lucrurile ca si pana acum.
Nu a mai zis nimic; am tacut si eu. Am crezut ca a fost asa o discutie despre o eventuala casatorie; ca de fapt a vrut sa ma anunte ca el ar fi pregatit pentru acest pas. M-am linistit. Nu mult, insa, pentru ca au venit la masa noastra cativa prieteni, iar el m-a facut inca o data sa inteleg de ce anume nu ma vedeam sotia lui.
—Hey, ce faceti, ne saluta prietenii nostri, un cuplu foarte frumos.
—Bine, raspunde el. Am iesit un pic.
Cei doi se asaza cu noi la masa, iar el le da vestea cea mare: ne casatorim.
—Da? Cum, cand?
—Pai ne-am logodit, spune el. Chiar azi.
Au urmat felicitarile si cuvintele frumoase, iar eu simteam ca imi pierd mintile. Atat de mult visasem la momentul in care eram ceruta de sotie, atat de mult visasem la cum voi spune tuturor ca ma voi marita, ca sunt logodita, iar tot ce s-a intamplat acum nu numai ca nu avea nicio legatura cu ceea ce credem eu ca o sa fie, ci ma scarbise complet de idee. Si nu de idee, cat de mine, de mine ca am lasat sa se ajunga aici, ca “sunt categorica” a devenit “categoric stau cu tine, desi nu te plac, pentru ca mi-e frica de singuratate”, pentru ca am stiut din prima clipa ca noi doi ne potrivim ca uleiul si apa, pentru ca, cu fiecare asteptare neindeplinita m-am afundat mai mult in aceasta relatie decat sa ies din ea, petru ca, in definitiv, primeam cererea in casatorie pe care mi-o meritam.
I-am spus ca ma duc pana la baie. Am luat un taxi, am ajuns acasa, mi-am luat cateva lucruri si am plecat. Timp de o saptamana nu am vorbit cu el. Nu stiam ce sa ii spun. Ma suna aproape non-stop si imi parea rau ca din cauza mea ne-am pierdut atat de mult timp amandoi. Dar nu puteam face asta. Nu ma puteam casatori pentru beneficii sau pentru ca mai mai aveam putin pana la 30 de ani. Mi-a trimis un singur mesaj in tot acest timp; nu ii placea sa scrie, nu se pricepea deloc la cuvinte: Te iert pentru tot. Intoarce-te si o sa fie totul cum era...
Cum au fost patru ani din viata mea. Mai e doar unul pana la 30.
duminică, 22 februarie 2009
Ganduri...
Te chem cand am nevoie de tine. Ma chemi cand iti aduci aminte de mine. Foarte des am nevoie de tine. Foarte rar ma chemi.
Te plac asa de mult cand ma vezi pentru prima oara…in primele cateva minute in care ma vezi ai cea mai frumoasa inima care se vede in privire, nu in ochi…ochii tai ascund slabiciunile tale de barbat uneori enervant de pervers, alteori dezolant de tandru…
Am incetat de mult sa ma mai intreb de ce ploua cand sunt cu tine…de ce ploaia doare cand simt raceala ta…am incetat sa ma mai intreb de ce sunt a ta chiar si cand nu ma ai; nu te mai vreau…sa-ti intre bine in cap…vreau sa nu te mai vreau pentru ca tu nu ma vrei…vreau sa fie semnul egal intre mine si tine daca semnul sufletului…
Nu fi dobitoc acum ca m-ai primit inapoi. Daca ai fi un pic mai smecher ai obtine totul…asa esti doar un intrus intr-un barbat cu suflet sau un suflet intr-un barbat intrus…in fine, nu stiu..nu pot sa ma decid…cred ca ai capacitatea stranie de a fi in ambele feluri fara sa ti se para complicat si fara sa te doara macar ca sufletul tau se plimba intre doua entitati…
Ai reusit sa ma ai chiar si cand nu ti-ai dorit. Asa de mult as vrea sa ma doresti..si sa nu ma poti avea atunci, sa vezi cum e sa ploua si sa te arda picaturile care cad pe tine…peste tot pe tine…
Te las acum. Am zis eu prima ca sa nu fiu iar in postura ingrata de a vedea cum rostesti primul aceste cuvinte. Azi te las eu prima si chiar daca nici nu sesizezi aceasta nuanta pentru mine inseamna atat de mult ca am avut puterea sa rostesc prima cuvintele care te sterg din spatiul meu.
Azi am avut prima victorie cu tine…ti-am spus sa pleci (desi stiam ca oricum ai fi facut-o); maine ar fi bine sa castig din nou..nu stiu cat de puternica ar trebui sa fiu ca sa castig razboiul cu tine, cu mine insami.
Te las acum….acum te chem…
Te plac asa de mult cand ma vezi pentru prima oara…in primele cateva minute in care ma vezi ai cea mai frumoasa inima care se vede in privire, nu in ochi…ochii tai ascund slabiciunile tale de barbat uneori enervant de pervers, alteori dezolant de tandru…
Am incetat de mult sa ma mai intreb de ce ploua cand sunt cu tine…de ce ploaia doare cand simt raceala ta…am incetat sa ma mai intreb de ce sunt a ta chiar si cand nu ma ai; nu te mai vreau…sa-ti intre bine in cap…vreau sa nu te mai vreau pentru ca tu nu ma vrei…vreau sa fie semnul egal intre mine si tine daca semnul sufletului…
Nu fi dobitoc acum ca m-ai primit inapoi. Daca ai fi un pic mai smecher ai obtine totul…asa esti doar un intrus intr-un barbat cu suflet sau un suflet intr-un barbat intrus…in fine, nu stiu..nu pot sa ma decid…cred ca ai capacitatea stranie de a fi in ambele feluri fara sa ti se para complicat si fara sa te doara macar ca sufletul tau se plimba intre doua entitati…
Ai reusit sa ma ai chiar si cand nu ti-ai dorit. Asa de mult as vrea sa ma doresti..si sa nu ma poti avea atunci, sa vezi cum e sa ploua si sa te arda picaturile care cad pe tine…peste tot pe tine…
Te las acum. Am zis eu prima ca sa nu fiu iar in postura ingrata de a vedea cum rostesti primul aceste cuvinte. Azi te las eu prima si chiar daca nici nu sesizezi aceasta nuanta pentru mine inseamna atat de mult ca am avut puterea sa rostesc prima cuvintele care te sterg din spatiul meu.
Azi am avut prima victorie cu tine…ti-am spus sa pleci (desi stiam ca oricum ai fi facut-o); maine ar fi bine sa castig din nou..nu stiu cat de puternica ar trebui sa fiu ca sa castig razboiul cu tine, cu mine insami.
Te las acum….acum te chem…
luni, 9 februarie 2009
joi, 5 februarie 2009
. si de la capat
Azi spun STOP. Nu ma pricep deloc la finaluri. Nu stiu cum sa pun punct si mereu mi-a fost teama de sfarsit. De sfarsit in general. Nu pot sa vad sfarsitul ca pe un nou inceput; in schimb ma sperie ca dupa punct nu mai exista nimic. Azi pun punct. In ultimii 4 ani am uitat cine sunt si ce vreau cu adevarat. Lucrurile pe care mi le doream imi par acum ori stupide, ori nerealiste. M-am mulat pe o societate scarboasa, pentru ca asa era cel mai simplu, credeam eu. Am devenit una din miile crezand ca asta e solutia, cand de fapt solutia era sa ma invart printre alte exceptii. Eram una din exceptii, eram reala, eram umana; nu cunosteam cuvantul cinic, puteam crede atat cu mintea cat si cu sufletul. Acum nu mai cred nici macar ca mai exista cineva care inca mai crede. Eram naiva, spueam atunci, si ma enerva cumplit lucrul asta. Acum imi dau seama ca naivitatea presupusa de mine ascundea un suflet si un trup curat, si tocmai asta ma scotea din turma.
Azi spun STOP cu tot cu punctul de la sfarsit. Azi zambesc si dau startul cautarii mele. O sa ma gasesc pana la urma, si sper ca la fel de naiva ca acum patru ani.
Azi spun STOP cu tot cu punctul de la sfarsit. Azi zambesc si dau startul cautarii mele. O sa ma gasesc pana la urma, si sper ca la fel de naiva ca acum patru ani.
miercuri, 4 februarie 2009
Uneori, acasa costa 50 RON
Ce inseamna 50 de lei? Un pranz in oras, o seara in club, doua bilete la film sau disperarea unui om care are nevoie de banii astia pentru a ajunge acasa. Ma simt norocoasa ca l-am intalnit, mai mult decat se simte el, poate, ca m-a intalnit pe mine. El mi-a dat una dintre cele mai importante lectii de pastrare a demnitatii si cumpatului intr-un moment in care disperarea vroia sa iasa cu orice pret la suprafata, prin toti porii fetei lui, prin fiecare moment de respiratie, prin fiecare atingere a telefonului. Urasc lumea in care traim, pentru ca sunt oameni si institutii care nu numai ca nu te ajuta, dar fac tot posibilul sa te darame. Si o iubesc in aceeasi masura, pentru ca exista si oameni care te ajuta fara sa le-o ceri. Am simtit-o de atatea ori pe pielea mea si ma gandesc mereu ca pe unii dintre ei nu i-am recompensat in niciun fel. Nu le-am intors niciodata favorurile. Insa, mama mea imi spunea odata ca e bine sa ajuti oamenii cand au intr-adevar nevoie de tine, pentru ca numai asa exista sansa ca un numar mult mai mare de oameni sa primeasca ajutor, decat daca o mana de ajutor ar fi data la schimb pentru alta.
Ma bucur ca te-am cunoscut si astept mailul de la tine in care sa imi spui ca ai ajuns cu bine acasa.
Ma bucur ca te-am cunoscut si astept mailul de la tine in care sa imi spui ca ai ajuns cu bine acasa.
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
